Tema din acest an atrage atenția asupra patrimoniului aflat în fața unor provocări tot mai diverse, de la schimbările climatice și presiunile sociale până la efectele dezvoltării tehnologice. Este, în același timp, un prilej de a vorbi despre ceea ce putem păstra, recupera și transmite mai departe.
Pe parcursul lunii septembrie, instituții culturale, autorități locale și organizații din mai multe județe propun expoziții, vizite, ateliere, conferințe, activități pentru copii și tineri, tururi și întâlniri dedicate patrimoniului local. Sunt puse în valoare atât monumente și clădiri istorice, cât și tradiții, meșteșuguri, povești și forme de expresie care fac parte din memoria comunităților.
Programul complet al activităților organizate în România poate fi consultat aici: ZEP 2026.




































